Pagini

Anotimpurile inimii mele



             În mine fulgeră cu necuvinte. 
 Se izbesc valuri de dor în venele mele.
 Mi se rup norii sub suspine.
 În neputință se sugrumă orice amintire.
 Mă dor gândurile.

Eu ți-am spus că vreau să pleci,
tu m-ai crezut și ai plecat!

 Tuna în mine cu „Rămâi!!!”,
 „Rămâi!” vuia neomenesc...
 iar sufletul meu aproape c-a surzit de-atâta haos. 
 Vara mi s-a stins sub gene. 
 Mi-a fost frică... Mi-a fost frică!! 

Salcâmii au miros de salcâm și
teiul are miros de tei și este evident.
Eu sunt un om și miros a teamă,
dar primăvara simțurilor tale încă hibernează.

La mine este toamnă
și urlă-ngrozitor...
Cum ne-am separat așa în zile?
Nu-mi da clipa înapoi căci nu am să te chem!
Vino acum! focul care
topește iarna e mai dulce...





Fii alt eu!


Eu, fără puteri, 
Cu durerile-mpărțite în trei ceruri
Îmi voi înăbuși, copile,
Strigătul în versuri
Ca tu să poți visa visele tale.

Tu să nu fii eu!!

Cu sabie de stele sugrumate
Și cu balanța nopților de înger
Tu luptă-te cu orice teamă!

Nu dormi doar pentru că e noapte
Când soarta-și spală rănile
În lacrimile tale.
Nu te gândi că fluturii trăiesc numai o zi
Și nu-ți ierarhiza ființa.
Nu căuta în moarte dovadă c-ai trăit!
Nu îți închide dorurile-n temniți ancestrale
Și scoate-ți fără graniți
Gândurile din sertare.
Lasă-ți aripile la vedere
Și dacă mâna albă cu ură ți le smulge,
Nu te închide în suspinul cenușiu
Din tunetul întârziat.
Nu te-mbrăca în negru cum
Luna se îmbracă-n cer
Chiar dacă fără noapte
Stelele nu strălucesc.

Fii tu, copile, nu fii eu!
Și dacă tu ești eu cu adevărat,
Atunci fii orice altceva.
Fii un alt eu!


                                                                         Lui D.I. (Pentru o eternitate!)

Prietenul meu...




Prietenul meu dintr-un spital de stele,
ai băut vreodată sevă din marea universului de legi?
Nu mă strivi sub ochii tăi albaștri și nu îmi cere infinitul înapoi.
Te-ai întristat acum și dintre buze-ți curg minuni.
Doar lasă-ți părul negru ca să invadeze luna și nu fii egoist în zborul tău.
Eu m-am scăldat în marea cosmică de stele
și am găsit un fulger rătăcit ce sta să se înece.
Mi-a fost atât de multă teamă să-l ating,
Dar l-am luat cu degetele mele de secundă
Și l-am ascuns sub pielea alba-a timpului.
Am vrut să culeg cateva clipe ca să-ți fac un colier,
Dar m-am tăiat într-un minut, iar din rana mea
A început să plouă cu melancolie peste tot Pământul.
M-am bucurat că nu erai acolo,
Dar când m-am întors...nu mai erai nicăieri...

Nu m-ai crezut

Ți-am spus, dar tu nu m-ai crezut,
Că sufletu-i din fire de nisip,
Iar tu ai râs, cu râsul tău superior,
Și l-ai suflat spre cerul mut, spre mult nimic.


Ți-am spus, dar tu nu m-ai crezut,
Că viața mea e albul norilor,
Și tu, tu m-ai atins, biet călător,
Iar eu m-am depărtat și am să mor.

Ți-am spus, dar tu nu m-ai crezut,
Că visele sunt lacrimi scurse-n timp,
Iar tu le-ai șters cu gândul tău
Ca să zâmbesc dinou...dinou...

Ți-am spus, dar tu nu m-ai crezut
Și-ai râs cu râsul tău superior
Când m-ai atins, biet călător,
Și te iubesc! dinou...dinou...