Pagini

Prietenul meu...




Prietenul meu dintr-un spital de stele,
ai băut vreodată sevă din marea universului de legi?
Nu mă strivi sub ochii tăi albaștri și nu îmi cere infinitul înapoi.
Te-ai întristat acum și dintre buze-ți curg minuni.
Doar lasă-ți părul negru ca să invadeze luna și nu fii egoist în zborul tău.
Eu m-am scăldat în marea cosmică de stele
și am găsit un fulger rătăcit ce sta să se înece.
Mi-a fost atât de multă teamă să-l ating,
Dar l-am luat cu degetele mele de secundă
Și l-am ascuns sub pielea alba-a timpului.
Am vrut să culeg cateva clipe ca să-ți fac un colier,
Dar m-am tăiat într-un minut, iar din rana mea
A început să plouă cu melancolie peste tot Pământul.
M-am bucurat că nu erai acolo,
Dar când m-am întors...nu mai erai nicăieri...

6 comentarii:

  1. Prietenului tău dintr-un ocean de stele îi pot spune numai că este extraordinară transpunere în cuvinte!

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca am intuit bine, ai amintit de mitul lui Orfeu intr-o oarecare masura la final, doar ca tu erai in ipostaza eroului. Imi place poezia !

    RăspundețiȘtergere
  3. Prietenul asta, se pare ca este pierderea lui ca a disparut...

    RăspundețiȘtergere
  4. Tu-mi aduci aminte de ce scriam eu pe la vârsta ta. Ai potenţial. De om "răzvrătit". Gândeşti. Poate nu îţi inhibi viciul ăsta.

    RăspundețiȘtergere