Anotimpurile inimii mele

             În mine fulgeră cu necuvinte. 

 Se izbesc valuri de dor în venele mele.

 Mi se rup norii sub suspine.

 În neputință se sugrumă orice amintire.

 Mă dor gândurile.

Eu ți-am spus că vreau să pleci,

tu m-ai crezut și ai plecat!

 Tuna în mine cu „Rămâi!!!”,

 „Rămâi!” vuia neomenesc...

 iar sufletul meu aproape c-a surzit de-atâta haos. 

 Vara mi s-a stins sub gene. 

 Mi-a fost frică... Mi-a fost frică!! 

Salcâmii au miros de salcâm și

teiul are miros de tei și este evident.

Eu sunt un om și miros a teamă,

dar primăvara simțurilor tale încă hibernează.

La mine este toamnă

și urlă-ngrozitor...

Cum ne-am separat așa în zile?

Nu-mi da clipa înapoi căci nu am să te chem!

Vino acum! focul care

topește iarna e mai dulce...