Pagini

Și castelu'-i un bordel.

Prințesă, prințul tău a rămas blocat între paginile cărților prăfuite pe care ți le citea mami când erai mică. A fost exilat acolo de zeițele virgine pe vremea unicornilor ca să nu-și mai frângă sufletele crezând că don Juan are o inimă funcțională. Calul alb e doar o născocire a demonilor de sub cearșaf ca să te adoarmă înainte de a te devora de la tălpi până la sâni. Capul nu-l mănâncă niciodată. Trebuie să vezi la sfârșit cum te-au terminat iluziile. Altfel unde ar fi farmecul? Să știi că rigla pe care o porți permanent în geantă ca să măsori pe ascuns nasurile bărbaților și distanța dintre ochi ca să fii sigură că se potrivesc idealurilor tale de frumusețe nu-ți folosește. Ei sunt oameni, nu figuri geometrice. Nici fotomodele. Și apropo! De ce crezi tu că munții nu sărută niciodată cerul? Pentru că niciodată nu vor ajunge la înălțimea și strălucirea lui. Deci, înainte să pornești la vânătoare de perfecțiuni, lustruiește-ți coroana! Dar eu zic să nu mai alergi după curcubeie. Zânele nu s-au așezat niciodată pe ele fără să cadă. Dar dumnealor au supraviețuit pentru că aveau aripi. Ale tale sunt ruginite de la atâta fixativ. Eu știu că-ți place să vizitezi orașul deprimaților, dar vezi că și acolo soarele e tot galben, ceasul tot se rotește, oamenii tot mor, iar afară un țăran încă își așteaptă prințesa. Dar tu ești prea proastă ca să-i vezi ditamai coroana pe care o poartă pe suflet.



      P.S. Uite, Adrian, că te ascult măcar o dată în viață! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu