Pagini

Locurile alea prin care, dacă nu mai treci, oricum nu-ți simte nimeni lipsa. Fie că ești un „Prometeu al cuvintelor” sau un „creator anonim de lumi ascunse”. Dacă inima ți s-a înmuiat și te uiți nostalgic la copii pe stradă sau plângi în fața televizorului când vezi știrea cu studentul medicinist român mort în jocul cu bombe la scară naturală, atunci... Atunci. Punct.
N-am mai trecut de mult timp pe aici. Câtând tăcerea unui vis... N-am mai cântat de mult. N-am mai visat de mult...
N-o să mă plimb cu avionul, dar miercuri (la prânz) voi fi pe Eroilor mâncând înghețată de aia bună de la automat. Și voi avea ochelari de soare ca să-mi ascund lacrimile (știu sigur că, indiferent de rezultate, voi plânge). Dacă vei fi acolo, să știi că voi purta cămașa albastră cu ținte pe umeri și buzunare, blugii negri cumpărați în mai din Mărăști și ghetele din piele neagră cu două mărimi mai mari. Și ele au ținte. Să nu râzi. Poate îți dau voie să mă îmbrățișezi. Dar să nu râzi!
Clujul cu alei pavate.
Asta nu e artă. Sunt numai rânduri. Nici nu mai am sens.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu