Pagini

Scrisoare de adio

     Chiar am crezut în zilele de mai. Am adus în mine fiecare rază de soare, am sortit-o morții. De unde era să știu? Nu puteam ști că fericirea se opacizează . E un adevăr fatidic. La fel ca moartea. Odiseea mea plină de vicisitudini se apropie de final. Voi pleca spre lumină. Nu știu când, cum sau în ce împrejurări, dar știu că plimbarea mea pe culoarul pașilor pierduți se termină.
     Nu vreau să vorbesc despre viitor pt că e ceva inexistent. Viitorul nu există; există doar trecutul care îți oferă experiență și durere și prezentul care trece cât ai clipi transformându-se în ieri. Mie dor de copilăria mea, chiar dacă a fost un timp de temeri trecute sub tăcere. Mie dor de bunicul, de nopțile cu lună plină, de...mine!
     Îngerii se arată numai celor care acceptă lumina... Îi văd cum îmi întind mâna. Mă cheamă. Vreau să vin...să fiu pulbere de stele...să fiu mirosul zilelor de mai care m-au ucis...să mă ofer morții cu demnitate stoică...să văd universul în candoarea sa iluzorie...
     Las în umă totul: petale de liliac, vis de-argint, mama, durere și speranță, tata, încredere; tot ce am iubit vreodată voi lăsa uitării.Voi plânge în eter regretul tinereții mele. Sufletul din fragmente de cristal se va îmbrăca în doliu.
    Am luptat, iar adevărata tragedie nu e să mor, ci să mor degeaba. Iartă-mă, existență a inimilor rătăcite. Ucide-mă încet...cu inocență...


Pentru D.I. (Poate ca nu voi fi mereu aici...)
                                         

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu